Le simt in creier, in ochii celor ce privesc.
Bolnavii sunt priviti cu dispret,
Nici macar mila nu sterge dispretul din ochi.
Azi sunt plina de ciuma la fel ca toti,
E o plaga ce doare si roade,
Te mananca din interior,
Te lasa putred, infirm si invizibil.
Toti asteapta sa ti se stearga urma,
Iar acuzarea li se citeste in ochi.
E o boala grea si incurabila,
Unica boala ce ucide pe jumatate,
E boala de a fi strain - un extracomunitar.
Corect dar, cam trist. Ciudat, cei tineri scriu in general foarte trist. Mai ales poezie. asta imi aduce aminte de modul in care se percepe Dumnezeu: unii il vad ca pe cineva care abia asteapta sa te pedepseasca pentru orice greseala, pentru ca asa au fost invatati, iar altii il percep ca pe o sursa de iubire si de bucurie, pentru ca asa au inteles. Succes in continuare.
RăspundețiȘtergereMultumesc! Probabil ca scriem doar atunci cand avem ceva pe suflet, de unde si mai toate scrierele sunt asa, mai triste.
RăspundețiȘtergere