11 ian. 2015

Sa mor pe hartie, asta visez...

Am nevoie sa scriu,
Sa invat avalansa din mine
Sa cada la vale frumos.
Am nevoie de poezie
Pentru a plange frumos pe hartie
.
Vreau sa simt cum erupe,
Cum viscoleste in mine cuvantul,
Sa-i simt frenezia,
Sa-l invat sa curga armonios
Sau sa ramana pictat pe retina creierului.
Vreau sa-nghit pulberea din el
Ca sa-mi ramana in piept
Si durera lui sa fie a mea.
Vreau sa-i beau apele
Ca sa le simt cum curg pe obraji.
Port cuvantul in mine
Dintr-o alta lume, dintr-o alta viata,
Ii simt greutatea pe umeri,
Dar e cea mai dulce povara
Pe care inima mea a cuprins-o cu bratul,
Caci atunci cand priveste spre mine
Toate lumile dispar
Si in el imi inund fiinta
Cum as face-o in bratele unui prim iubit.
Am nevoie sa scriu,
Stangaci, in felul meu,
Fara a tine cont de pareri,
Caci in cuvantul care curge prin mine
Imi privesc sufletul ramas nud
Ca un copil abia nascut,
Singur,speriat si neputincios.

28 dec. 2014

Uitată dulce melodie…


Am vrut sa cresc şi am crescut,
Timpului eu nu-i port pică,
Şi totuşi, privind spre  trecut
Mi-ar plăcea să fiu iar mică.

Să-mi văd bunica lînga sobă
Torcînd în fusu-şi lîna albă,
S-aud din nou uitata vorbă
În pleata sa de vreme dalbă.

Să-mi  văd măicuţa lînga plită
Gătind bucate pentru noi,
Să-i gust gustoasa, calda pită,
Şi să-i privesc ochii vioi.

Să-l văd pe tata venind seara
Cu truda ce se vede-n paşi,
Să-i iau din mana trăistioara
Cu pîine de la iepuraşi.

Să-mi văd surorile ieşind
Duminica la discotecă,
Iar celelalte seri, pîndind,
Să le privesc stînd pe potecă.

Dar timpul are legea sa,
Rămîi trecut , copilărie,
Nicicînd nu te voi mai cînta
Pe veci pierdută melodie.

Un ultim strigăt…

Suspine vechi îmi macină fiinţa,
Mă torturează frustrarea şi dorinţa,
Din nori de-mi pare că raze se pornesc
O ceaţă deasă mi-arată că greşesc.

Un déja-vu îmi copleşeste gîndul,
Îmi tot apare-n minte ani la rîndul,
Mă oboseşte, mă chinuie, m-atacă.
Neputincioasă, nu pot să-l fac să tacă.

Tu, cancer, ce-mi faci voinţa nulă
Şi m-ataci celulă cu celulă,
Desprinde-te de mine pe vecie
Sau măcar cît sunt tînără şi vie.

Nu reveni atunci cînd pleci în lume,
Nu-mi umple sufletul cu vorbe bune.
Uită de mine, iar de nu poţi, învaţă
Ca să nu fiu o umbră ce a trecut prin viaţă.

Arta personală de a scrie

Încep a scrie mîncînd o îngheţată
Ce-mi arde coardele vocale
Şi-n ritmul privirilor tale
Ce rămîn pictate pe faţa mea
Se preling potopuri de idei,
Toate curgînd din creierul meu.
Vreau să transcriu toată demenţa
Pe o foaie rămasă încă clasică,
Să-l îmbin pe Eminescu cu Buesa,
Să adaug frînturi din Maupassant,
Să dau toată sclipirea lor
Gîndurilor ce fierb în mine
Şi apoi să le las să erupă
Mai puternic decît a făcut-o Vezuviul.
S-ar putea să nu am idee
Cum ar trebui să se scrie o operă,
Dar poezia trăieşte în mine,
Eu doar o îmbrac cînd iese afară.

Cînd adorm

Îmi arunc gîndurile într-un coş de gunoi
Aflat la capătul puterilor mele.
Nu mai pot suporta greutatea norilor
Ce îmi inundă materia cenuşie.
Prin micile canale ale minţii
Fulgeră frînturi de luciditate,
Apoi din nou se aşterne ceaţa
Cu stropii ei impregnaţi de tine.
Cafeaua şi-a făcut datoria
Şi nu îmi lasă ochii să fie înveliţi de pleoape.
Un război pe care îl duc cu mine însămi
Seară de seară...
La hotarul dintre conştient şi inconştient
Cedez pentru ultima dată
În această noapte
Şi în sfirşit fantoma ta dispare în neant.
Timpul meu se opreşte în loc,
Dar ceasurile merg mai departe.
Mereu aceeaşi dezamagire:
Numai ceasul din mine se opreşte cînd dorm.

Nervozitate

Mă simt ca o scînteie ce şi-a pierdut culoarea,
Un foc trăieşte-n mine şi-n inimă îmi sapă,
S-asemeni unui  peşte care priveşte marea
De pe tărîmul plajei,  murind chiar lîngă apă.

Cum pot sa te privesc, să iţi ascult suflarea,
Cum pot să-ţi stau alături şi sa ma ştiu străină,
Cum pot s-ascund durerea şi toată disperarea,
Cum pot sa mă prefac că-s rece ori senină?

În suflet un vulcan împrăştie cenuşă,
Şi mîinile mi-s reci şi goi, iar pulsul mut,
Şi numai de-ai intra tăcut pe-această uşă
Mi s-ar calma nervoşii  ochi de lut.