Suspine vechi îmi macină fiinţa,
Mă torturează frustrarea şi dorinţa,
Din nori de-mi pare că raze se pornesc
O ceaţă deasă mi-arată că greşesc.
Un déja-vu îmi copleşeste gîndul,
Îmi tot apare-n minte ani la rîndul,
Mă oboseşte, mă chinuie, m-atacă.
Neputincioasă, nu pot să-l fac să tacă.
Tu, cancer, ce-mi faci voinţa nulă
Şi m-ataci celulă cu celulă,
Desprinde-te de mine pe vecie
Sau măcar cît sunt tînără şi vie.
Nu reveni atunci cînd pleci în lume,
Nu-mi umple sufletul cu vorbe bune.
Uită de mine, iar de nu poţi, învaţă
Ca să nu fiu o umbră ce a trecut prin viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu