Mă simt ca o scînteie ce şi-a pierdut culoarea,
Un foc trăieşte-n mine şi-n inimă îmi sapă,
S-asemeni unui peşte
care priveşte marea
De pe tărîmul plajei,
murind chiar lîngă apă.
Cum pot sa te privesc, să iţi ascult suflarea,
Cum pot să-ţi stau alături şi sa ma ştiu străină,
Cum pot s-ascund durerea şi toată disperarea,
Cum pot sa mă prefac că-s rece ori senină?
În suflet un vulcan împrăştie cenuşă,
Şi mîinile mi-s reci şi goi, iar pulsul mut,
Şi numai de-ai intra tăcut pe-această uşă
Mi s-ar calma nervoşii ochi de lut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu