Îmi arunc gîndurile într-un coş de gunoi
Aflat la capătul puterilor mele.
Nu mai pot suporta greutatea norilor
Ce îmi inundă materia cenuşie.
Prin micile canale ale minţii
Fulgeră frînturi de luciditate,
Apoi din nou se aşterne ceaţa
Cu stropii ei impregnaţi de tine.
Cafeaua şi-a făcut datoria
Şi nu îmi lasă ochii să fie înveliţi de pleoape.
Un război pe care îl duc cu mine însămi
Seară de seară...
La hotarul dintre conştient şi inconştient
Cedez pentru ultima dată
În această noapte
Şi în sfirşit fantoma ta dispare în neant.
Timpul meu se opreşte în loc,
Dar ceasurile merg mai departe.
Mereu aceeaşi dezamagire:
Numai ceasul din mine se opreşte cînd dorm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu