Şi totuşi...

Stau de vorbă cu răceala de afară

Şi arunc din suflet lacrimi sfîrîind,

Mi-e atacat în plină primăvară

Tot despre ce credeam cîndva că-i sfînt.

Am crezut în dragoste curată

Şi am iubit din suflet, fără teamă,

Dar cineva mi-a lăsat inima pătată,

Mi-a lăsat-o fără să merite să geamă.

Am crezut şi în sinceritate,

Sinceritatea tuturor din jurul meu

Şi am descoperit că , din păcate,

Sincer nu-i nici măcar Dumnezeu.

Am crezut şi în prietenie

Şi ce-am descoperit e dureros,

Prieten îţi e unul din o mie

Şi numai cît ţi-e bine şi frumos.

Am crezut în cinste, demnitate

Şi în lucru silitor remunerat,

Dar e de-ajuns o fustă să se-arate

Şi postul cel plătit e ocupat.

Tot în ce-am crezut e ca un fum,

Deşi erau armele de viaţă ale mele,

Nimeni nu crede în virtuţi acum

Şi totusi, ce-aş ajunge fără ele?

Din merele care se coc în vară,

Mîncat de viermi este un sfert de pom,

Să poţi rămîne bun cînd rea-i o ţară

E arta de a te păstra ca om.

Unei iubiri plecate...

Azi visele imi mor pe-o coala de hirtie

Si vintul le usuca, printre culori adie,

Cerneala-mi fierbe-n suflet, dezamagirea doare,

Oare de ce-am uitat ca sunt o floare?

Petalele-mi uscate nu vor sa prinda viata,

Se-neaca-n nebunia suflata-n vers de ceata,

Si-nvii la fiecare secunda, si-apoi mor,

Oare de ce-am uitat ca sunt un nor?

Imi curge ploaia-n ochi si-mi spala chipul mat,

Irisul imi ramane de-un dor nebun patat,

In suflet de la ploaie raman urme de sare,

Oare de ce-am uitat ca sunt un soare ?

Ti-am daruit lumina si m-ai lasat in noapte,

Rapindu-mi din auz si ultimele soapte,

M-ai dus in Paradis, apoi m-ai izgonit,

Oare de ce-am uitat ca sunt un mit?

Legenda-mi e trairea, normala nu pot fi

De vrei, iti cer iertare ca n-am putut minti,

Dar n-am pierdut nimic, chiar daca m-ai invins,

Oare de ce-am uitat ca sunt un vis?

Cămaşa din ploaie

Azi am ales să iau cerul în mâini

Şi să-i cos cămaşă din ploaie,

Apa o scot din nouă fântâni

În timp ce lumina o taie.

O pun pe cuptor născut din pământ,

Îi adaug stropi de cuvinte,

Cu acul îi cos podoabe de vânt

Şi-o las să doarmă cuminte.

În noapte apoi, când stelele dorm,

Chem cerul să-mbrace veşmântul,

Privim împreună filmul « The Storm »

În care se-neacă Pământul.

De film inspirat, ceru-şi ridică

Spre cer cămaşa din ploaie,

Ieşind din casa neagră şi mică

Unde curg pe geamuri şiroaie.

Incercari

Ochi albaştri, clar de lună şi un zîmbet larg şi dulce...

Amintirea lor mă-ncearcă, pleacă, vine, iar se duce.

O îmbrăţişare-n noapte, tremurat pînă în oase,

Fluturaşi prin corp mă-ncearcă, amintiri dulci şi duioase.

Buze dulci, atingeri calde, fulgerări de pasiune,

Vise despre ieri mă-ncearcă, simt pe suflet presiune.

Tulburări în nervii mîinii, vorbe spuse la-ntîmplare,

Nostalgie mă încearcă, cer memoriei uitare.

Ore de tăcere caldă, dans nebun pînă în zori,

Nerabdarea mă încearcă, iar mă simt cu capu-n nori.

Un salut şi-un “ciao” firav ce nu se vor repeta,

O tristeţe mă încearcă, vreau să uit... nu pot uita.

Renastere

Şi-am început a zdrobi visuri tot construind realităţi,

Am rupt contractul cu destinul de a trăi pe jumătăţi,

Am plîns cu mintea tot trecutul, apoi l-am aruncat pe veci

Şi-n loc de viermi ce cer mîncare acuma flori cresc în ghiveci.

Vibraţii ce îmi ning căldură în îngheţatul de pe ochi

M-au zdruncinat fără să-mi verse din suflet ai iubirii stropi.

În creier mi-au adăugat globule de indiferenţă

Şi-n inimă mi-au zăvorît cristale albe de demenţă.

Pe frunte mi-au înscris cu fierul înfierbîntat în foc de iad

Că lumea mea e fără margini, pot să mă-mpiedic, dar nu cad.

În buze mi s-a implantat ser dulce şi otrăvitor,

Dulceaţa o trimit în lume, otrava o trimit la dor.

Petale-albastre de fiori s-au vestejit în patimi plînse,

Frustrările-au înnebunit cînd s-au vazut în plete ninse.

Complexele au deschis ochii, s-au privit lung în oglindă

Şi s-au placut... Ce nebunie, şi ce placere, ce osîndă.

Trioul suferinţei...

Şi daca azi te voi răni

Tu mă vei ierta?
De ce să cred că m-ai iubi
Dacă nu-s a ta?

Priveşti în gol ca un mormînt
Şi mă faci să plîng,
Tu însă nu vei şti nicicînd
Că te port în gînd.


Te rănesc fără-ncetare,
Te oblig să pleci.
Iubind mai mult, rănesc mai tare
Şi am ochii seci.

Sunt în veşnică sentinţă,
Chip de catifea...
În aceeaşi suferinţă
Trăim eu, tu şi ea.

Mi-e dor de ea, mi-e dor de ochii ei,

De strigatul cuminte de copil,

De urechiusele-nzestrate cu cercei,

De prostioare, de dansul ei, de stil.

Mi-e dor de-atentia ce stie sa o dea,

Si de iubirea ei necontrolata,

Mi-e dor de mine care cresc in ea,

Mi-e dor cu nebunie de-a mea fata.

Mi-e dor s-o vad cum plange strengareste

Si cum zambeste sau rade zgomotos,

Sa o privesc, sa vad cum ma priveste,

Caci tot ce-i ea e gingas si frumos.

Impresii din rai

Picaturi de repulsie imi curg din ochi,
Le simt in creier, in ochii celor ce privesc.
Bolnavii sunt priviti cu dispret,
Nici macar mila nu sterge dispretul din ochi.
Azi sunt plina de ciuma la fel ca toti,
E o plaga ce doare si roade,
Te mananca din interior,
Te lasa putred, infirm si invizibil.
Toti asteapta sa ti se stearga urma,
Iar acuzarea li se citeste in ochi.
E o boala grea si incurabila,
Unica boala ce ucide pe jumatate,
E boala de a fi strain - un extracomunitar.